Castelul Bran, monument istoric și arhitectonic

Castelul Bran este un monument istoric și arhitectonic, situat în Pasul Bran-Rucăr, la 30 de kilometri de Brașov.

Inițial, castelul Bran a fost o cetate de „trecătoare” cu scop militar, patrulateră neregulată. În timp, cetatea a suferit numeroase modificări cum ar fi: adăugarea turnului de sud (în 1622 după planurile principelui Gabriel Bethlen), construcția unui turn dreptunghiular la est, iar între 1883 și 1886 acoperișul a fost îmbrăcat cu țiglă.

Cetatea a fost transformata în castel în anul 1920 pe când era în proprietatea reginei Maria, perioadă în care s-au realizat cele mai importante lucrări de restaurare.

Castelul Bran se situează la mai puțin de 30 km de Brașov, pe șoseaua ce iese prin vechiul cartier Bartolomeu și care leagă Brașovul de Câmpulung. Castelul Bran este construit pe o stâncă, într-un punct cheie din punct de vedere strategic. El adăpostește în acest moment muzeul Bran, muzeu ce se întinde pe cele 4 etaje ale castelului. La muzeu sunt expuse colecții de ceramică, mobilier, arme și armuri, iar în curtea castelului se află un mic muzeu al satului, cu case tradiționale din regiunea culoarului Rucăr-Bran.

În anul 2000, castelul Bran a fost revendicat de Arhiducele Dominic de Habsburg și de surorile sale, Maria Magdalena Holzhausen și Elisabeth Sandhofer, moștenitorii castelului. În luna mai 2006, aceștia au devenit proprietarii castelului și ai domeniului aferent în urma unei decizii guvernamentale de retrocedare. Statul român a păstrat administrarea castelului pentru încă 3 ani, până în 18 mai 2009. Înaintea retrocedării, Ministerul Culturii a dispus mutarea colecțiilor aparținând statului român de la Castelul Bran la Vama Medievală. Pentru a putea redeschide muzeul, familia de Habsburg a remobilat castelul cu obiecte din colecția personală. Redeschiderea oficială muzeului s-a realizat la 1 iunie 2009.

sursa: Wikipedia

Hai-hui prin ţara noastră ... România

Ca temă pentru astăzi, am ales să vă "povestesc" câteva lucruri mai puţin  ştiute despre România, frumoasa noastră ţară:

• Este prima ţară din lume cu producţie de petrol înregistrată statistic (1857), cu exploatări între văile râurilor Prahova şi Trotuş.

• Depresiunea Colinară a Transilvaniei este cea mai mare din Europa.

• Carpaţii Româneşti includ cel mai întins lanţ vulcanic din Europa.

• Cea mai lungă peşteră este Peştera Vântului situată în Munţii Pădurea Craiului, din Munţii Apuseni: 31 338m peste 38 km.

• Unic în lume, Lacul Ursu de lângă Sovata are o concentraţie de sare mai mică la suprafaţă şi din ce în ce mai mare spre adâncime. Concentraţia de sare determină specificul variaţiei temperatu-rii pe verticală: 20°C la suprafaţă, 40°C la 1 m adâncime şi 60°C la 1,5 m adâncime; adâncimea maximă este de 19 m, iar suprafaţa de 45 000 m2.

• Cel mai înalt deal este Dealul Chiciora, din Subcarpaţii Getici:1 218m.

• Cele mai calde ape termale (56°C) se găsesc în împrejurimile oraşului Băile Herculane.

• Cel mai adânc lac glaciar din Carpaţi este Lacul Zănoaga, 29 m.

• În Bucovina s-au înălţat mănăstirile Voroneţ, Suceviţa, Arbore, Humor ş.a., ultimele urme ale culturii bizantine în Europa.

Mănăstirea Voroneţ:

Mănăstirea Suceviţa:

Mănăstirea Arbore:

Mănăstirea Humor:

sursa: wordpress.ro

Cetatea Poenari - Cheile Argeșului

Cetatea Poenari este situată în Cheile Argeșului, lîngă localitatea Arefu, la cațiva kilometri de barajul și lacul de la Vidraru, pe vale mai jos, lîngă Centrala Hidroelectrică Vidraru. Este construită de Vlad Țepeș, în scop de refugiu sau punct de observație, pe un vârf de munte, situat la înălțimea de aproximativ 400 de metri, față de nivelul văii. A fost construit, inițial, un singur turn, pe vremea lui Negru Vodă, și apoi, construcția a fost dezvoltată de către Vlad Țepeș, adăugîndu-i-se turnuri, ziduri și dependințe. De aici se pot admira priveliștile frumoase ale văii Argeșului, cetatea fiind un obiectiv turistic, căutat de turișii români și străini. Legenda spune că, Vlad Țepeș, fiind urmărit de turci, a scăpat refugiindu-se în această cetate, după ce a potcovit caii cu potcoavele invers, cu fața în spate, derutîndu-și astfel urmăritorii.

Acest loc amintește și de o mare victorie militară românească asupra cotropitorilor unguri. Carol Robert de Anjou, cu armata sa ungurească, a venit să li se-nchine Basarab I, cu toată Țara Românească (Țara Ungrovlahiei, cum i se mai zicea, adică, a Vlahiei dinspre unguri). Carol Robert de Anjou a fost înfrînt la Posada, în zilele de 9-12 octombrie, 1330, în timp ce se retrăgea. Acest lucru este menționat și în Cronica pictată de la Viena.

Pentru a se urca la cetate s-a construit, în zilele noastre, o scară de beton, dotată cu balustrade, cu 1480 de trepte.

sursa: Wikipedia

Lacul Capra - munții Făgăraș

Lacul Capra este un lac glaciar pe versantul de sud al masivului Făgăraș, la 2230 m altitudine. De aici izvorăște pârâul Capra, unul dintre izvoarele Argeșului. Lacul Capra se află în munții Făgăraș, la 45 de minute de cabana Bâlea.

În apropierea lacului se găsesc două monumente, în amintirea celor ce au pierit în avalanșe. Riscul plecărilor bruște și dezastroase ale zăpezii există real.

sursa: Wikipedia

Pasul Tihuța ...numit și Pasul Bârgău

       Pasul Tihuța (numit și Pasul Bârgău) este o trecătoare situată, în grupa nordică a Carpaților Orientali în sud-estul Munților Bârgău, la o altitudine de 1201 m.

Pasul se află pe drumul național DN17 (pe o porțiune suprapusă Drumului european E58) și asigură legătura între Depresiunea Dornelor și Depresiunea colinară a Transilvaniei

Cele mai apropiate stații de cale ferată se găsesc pe căile ferate secundare 502 – la Teșna și 516 la Dornișoara.

În apropiere se găsesc – spre nord Pasul Grădinița, spre nord–est Pasul Mestecăniș, spre est Pasul Păltiniș și spre sud–est Pasul Creanga.

sursa: Wikipedia

Cetatea Bastionară Alba Carolina

Cetatea Alba Carolina este o fortăreață cu bastioane de tip Vauban construită la începutul secolului al XVIII-lea în orașul medieval Alba Iulia pe Dealul Citadelei, având rol de fortificație strategică de apărare a Imperiului Habsburgic împotriva eforturilor militare ale Imperiului Otoman și de consolidare a puterii habsburgice pe plan local .

Inspiratorul proiectului a fost mareșalul principe Eugeniu de Savoia, cel care a introdus în Imperiul Habsburgic sistemele de fortificații elaborate de Vauban în Franța pe timpul regelui Ludovic al XIV-lea. Ansamblul făcea parte dintr-un sistem mai larg de puncte fortificate, menite a asigura defensiv noile provincii cucerite.

Lucrările pregătitoare au început prin ridicarea topografică din anul 1711, a orașului și cetății medievale.

Planul originar al cetății a fost trimis la Viena și aprobat de prințul Eugeniu de Savoia la 18 aprilie 1714, acesta împreună cu ordinul de începere a lucrărilor fiind înmânat la 26 aprilie 1714 generalului Steinville, comandantul trupelor imperiale din Transilvania. În iulie 1714 generalul primește în baza observațiilor venite de la Viena notificarea de a întocmi un nou plan, adaptat acestora.

Terenul necesar (140 ha), a fost eliberat între 1713-1715 prin dărâmarea vechiului oraș medieval, acesta trebuind să fie mutat în partea de est a cetății (actualul oraș de jos).

Construcția propriu-zisă - care urma să devină fortificația principală a Transilvaniei - a fost realizată între anii 1715-1738, în timpul împăratului Carol al VI-lea, guvernatori ai Transilvaniei în perioada respectivă fiind Sigismund Kornis (1713-1731), Ștefan Wesselényi (1731-1732), Francisc Anton Wallis (1732-1734) și Ioan Haller (1734-1755).

În 4 noiembrie 1715 s-a pus piatra de temelie la bastionul Carol dedicat împăratului, situat pe latura de nord. Fortificația a fost ridicată cu materiale din zonă, munca brută fiind prestată în serii de câte două săptămâni de peste 20.000 de iobagi români aduși din toată Transilvania[5]. Cărămida s-a confecționat pe plan local, piatra brută a fost adusă de la Șard, iar cea fasonată de la Ighiu, nisipul din Mureș și piatra de var de la Meteș.

Zidurile - ușor oblice - s-au ridicat din cărămidă și piatră printr-o tehnică fără denivelări, pentru a provoca ricoșarea ghiulelelor metalice. Din vechea cetate medievală s-au utilizat totuși cele două bastioane construite în secolul al XVII-lea, care au devenit în cadrul a două noi bastioane, cavalieri - platforme de tragere.

Proiectul inițial nu s-a realizat în întregime, resursele financiare habsburgice fiind îndreptate ulterior spre fortificații situate mai aproape de granița cu otomanii. Astfel, după 1738 nu s-a mai construit circa 10 la sută din dispozitivul gândit inițial, renunțându-se la construirea unei a patra linii de apărare ce trebuia să înglobeze o parte din oraș pe latura estică și, la fortul de pe Dealului Furcilor, iar dintre șanțurile exterioare n-a fost terminate decât cel dinspre oraș.

În 1747 s-au reluat lucrări sub conducerea generalul Bohn (care a și propus un nou proiect - nerealizat - de fortificare exterioară spre oraș și spre Dealul Furcilor), dar nu după mult timp s-au întrerupt. Câteva lucrări rămase neterminate au fost reluate în anul 1812 precum și în timpul asediuluii din 1849.

sursa: Wikipedia

Transalpina, drum peste creasta munților ...

Transalpina (DN 67C) este o șosea din Munții Parâng, în Carpații Meridionali. Este cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Drumul face legătura între orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din județul Alba. Fiind un drum alpin, este închis pe perioada iernii.

Transalpina străbate patru județe - Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba - traversând Munții Parâng de la sud la nord, altitudinea cea mai mare având-o pe o porțiune de aproximativ 20 de km, în județul Vâlcea, unde se prezintă ca o "șosea de creastă".

Dacă la începerea lucrărilor de modernizare, în 2009, drumul dinspre Novaci era asfaltat numai până la Rânca (1.600 m). În prezent drumul este asfaltat până la Sebeș. Drumul este bun, fiind finalizat in 2012, insă dificil după ce se ajunge in zona alpină datorită serpentinelor si curbelor foarte stramte.

Inceputurile acestui drum sunt neclare. Unele surse susțin că a fost construit prima dată de legiunile romane în timpul războaielor cu dacii, motiv pentru care pe hărțile de istorie este trecut sub denumirea de „coridorul IV strategic roman”.

Există și o legendă locală, care spune că, la sfârșitul secolului XVIII și la începutul secolului XIX, fiecare familie a participat la construirea unei porțiuni din acest drum, în funcție de posibilitățile fizice și financiare ale sale.

Potrivit altor surse, șoseaua a fost construită și pietruită de germani în timpul Primului Război Mondial, din rațiuni militare, însă a fost foarte puțin folosită.

Cert este că drumul, cunoscut ca "Poteca Dracului", a fost inițial o potecă de munte, folosită de către păstorii din Mărginimea Sibiului pentru a traversa munții cu turmele de oi în Țara Românească.

Drumul a mai fost reabilitat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când germanii aveau nevoie de această cale de acces din motive militare. De atunci a fost foarte puțin întreținut.

După revoluția din decembrie 1989 drumul nu a mai fost întreținut, o parte a zidurilor de sprijin au fost desființate, piatra fiind sustrasă și utilizată la realizarea fundațiilor unor vile ce au fost construite la Rânca.

În 2008, în ultimele luni de mandat ale ministrului de atunci al Transporturilor, Ludovic Orban, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a decis să scoată la licitație reabilitarea DN 67 C. Lucrările au început efectiv în 2009, investiția licitată ridicându-se la 1.3 miliarde de lei. Șoseaua a fost dată parțial în circulație în 2010.

sursa: Wikipedia