Cetatea Alba Carolina este o fortăreață cu
bastioane de tip Vauban construită la începutul secolului al XVIII-lea în
orașul medieval Alba Iulia pe Dealul Citadelei, având rol de fortificație
strategică de apărare a Imperiului Habsburgic împotriva eforturilor militare
ale Imperiului Otoman și de consolidare a puterii habsburgice pe plan local .
Inspiratorul proiectului a fost mareșalul
principe Eugeniu de Savoia, cel care a introdus în Imperiul Habsburgic
sistemele de fortificații elaborate de Vauban în Franța pe timpul regelui
Ludovic al XIV-lea. Ansamblul făcea parte dintr-un sistem mai larg de puncte
fortificate, menite a asigura defensiv noile provincii cucerite.
Lucrările pregătitoare au început prin
ridicarea topografică din anul 1711, a orașului și cetății medievale.
Planul originar al cetății a fost trimis la
Viena și aprobat de prințul Eugeniu de Savoia la 18 aprilie 1714, acesta
împreună cu ordinul de începere a lucrărilor fiind înmânat la 26 aprilie 1714
generalului Steinville, comandantul trupelor imperiale din Transilvania. În
iulie 1714 generalul primește în baza observațiilor venite de la Viena
notificarea de a întocmi un nou plan, adaptat acestora.
Terenul necesar (140 ha), a fost eliberat
între 1713-1715 prin dărâmarea vechiului oraș medieval, acesta trebuind să fie
mutat în partea de est a cetății (actualul oraș de jos).
Construcția propriu-zisă - care urma să devină
fortificația principală a Transilvaniei - a fost realizată între anii 1715-1738,
în timpul împăratului Carol al VI-lea, guvernatori ai Transilvaniei în perioada
respectivă fiind Sigismund Kornis (1713-1731), Ștefan Wesselényi (1731-1732),
Francisc Anton Wallis (1732-1734) și Ioan Haller (1734-1755).
În 4 noiembrie 1715 s-a pus piatra de temelie
la bastionul Carol dedicat împăratului, situat pe latura de nord. Fortificația
a fost ridicată cu materiale din zonă, munca brută fiind prestată în serii de
câte două săptămâni de peste 20.000 de iobagi români aduși din toată
Transilvania[5]. Cărămida s-a confecționat pe plan local, piatra brută a fost
adusă de la Șard, iar cea fasonată de la Ighiu, nisipul din Mureș și piatra de
var de la Meteș.
Zidurile - ușor oblice - s-au ridicat din
cărămidă și piatră printr-o tehnică fără denivelări, pentru a provoca ricoșarea
ghiulelelor metalice. Din vechea cetate medievală s-au utilizat totuși cele
două bastioane construite în secolul al XVII-lea, care au devenit în cadrul a
două noi bastioane, cavalieri - platforme de tragere.
Proiectul inițial nu s-a realizat în
întregime, resursele financiare habsburgice fiind îndreptate ulterior spre
fortificații situate mai aproape de granița cu otomanii. Astfel, după 1738 nu
s-a mai construit circa 10 la sută din dispozitivul gândit inițial,
renunțându-se la construirea unei a patra linii de apărare ce trebuia să
înglobeze o parte din oraș pe latura estică și, la fortul de pe Dealului
Furcilor, iar dintre șanțurile exterioare n-a fost terminate decât cel dinspre
oraș.
În 1747 s-au reluat lucrări sub conducerea
generalul Bohn (care a și propus un nou proiect - nerealizat - de fortificare
exterioară spre oraș și spre Dealul Furcilor), dar nu după mult timp s-au
întrerupt. Câteva lucrări rămase neterminate au fost reluate în anul 1812
precum și în timpul asediuluii din 1849.
sursa: Wikipedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu