Vatra Dornei este un municipiu din județul Suceava, în
nord-estul României. Localitatea este situată în regiunea istorică Bucovina de
sud. La recensământul din anul 2011, localitatea avea o populație de 13.659 locuitori,
fiind al cincilea centru urban ca mărime al județului. A fost declarată
municipiu în anul 2000, fiind cel mai recent și cel mai mic municipiu din
județul Suceava. Vatra Dornei este cunoscută încă din secolul al XIX-lea, ca
stațiune balneară și pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Existența Dornei este atestată încă de pe vremea întemeierii
statului Moldova, conform unei legende care leagă numele localitații de o
dragoste tragică a întemeietorului Dragoș Vodă. Acesta s-ar fi îndrăgostit de
păstorița localnică Dorina, pe care a ucis-o dintr-o greșeală și, în amintirea
ei, a decis ca apa lângă care s-a petrecut drama să poarte numele ei.
Evoluția edilitară și urbanistică a localității Dorna este
puternic marcată de descoperirea uriașelor rezerve de ape minerale răspândite
pe o suprafață de mai multe zeci de kilometri pătrați și cunoscute de ciobanii
locului încă din anul 1750, fiind botezate de aceștia „izvoare cu burcut” .
În anul 1870 Fondul Bisericesc Român cumpără Băile Vatra
Dornei, cunoscute sub numele de Institutul Balnear, împreună cu dreptul de
proprietate asupra apelor minerale. Pentru bolnavi se ridică un imobil cu 20 de
cabine, pe locul unde ulterior se va construi Hotelul nr. 1 și Cazinoul Vatra
Dornei.
În anul 1899, principalele obiective ale stațiunii
balneoclimaterice Vatra Dornei sunt finalizate și inaugurate. Între acestea se
numără: Izvorul Ioan (denumit ulterior Izvorul Unirea), Izvorul Ferdinand și
Izvorul Sentinela, toate aflate în vecinătatea cazinoului.
sursa: Wikipedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu