Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” este denumirea
atribuită prin Hotărârea Guvernului României nr. 742/2003, art. 18 lit.
instituției ce purta numele de Muzeul Satului, o creație a folcloristului și
sociologului Dimitrie Gusti. Muzeul a fost inaugurat la 10 mai 1936, în
prezența regelui Carol al II-lea al României, iar pentru public, pe 17 mai
1936, fiind în prezent una dintre cele mai mari atracții turistice ale
Bucureștiului.
Planurile de amplasament au fost executate de scriitorul,
dramaturgul, regizorul și scenograful Victor Ion Popa, iar fondurile financiare
necesare au fost puse la dispoziție de Fundația Culturală Regală.
Viața în mediul rural și obiceiurile rurale au o însemnătate
majoră în istoria României. În primele secole ale acestei ere, colonizarea
romană a trebuit să aibă un caracter rural, iar înainte de prima jumătate a
secolului trecut, XX, mare parte din populația României trăia la sat.
Comunitățile rurale erau organizate în așa fel încât să satisfacă toate nevoile
zilnice. Hainele erau făcute manual. Pentru a construi Muzeul Satului pe care
Dimitrie Gusti obișnuia să îl numească „sunetul trist al clopotelor istoriei
României”, casele au fost dezasamblate, bucată cu bucată, transportate cu
trenul, căruța sau cu barca până la București unde au fost asamblate la loc pe
suprafața muzeului de astăzi aflată pe malul lacului Herăstrău. Cea mai veche
casă este construită în secolul al XVII-lea, iar cea mai recentă aparține
secolului al XIX-lea. Casele din regiunile de deal și din regiunile de munte
sunt deosebite de cele din zona de câmpie prin fundația înaltă, cele de la șes
fiind majoritatea cu fundații joase, cele provenite din zonele unde invadau
dușmanii des fiind jumătate îngropate în pământ.
Istoria Muzeului Național al Satului este o istorie a
satelor răspândite pe teritoriul României care s-au format și s-au dezvoltat
până în prezent.
sursa: Wikipedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu